Vorbeam cu cineva deunazi ... despre fotografie , imagine , subiectivitate si feeling personal .
Oare nu ne exprimam si prin imagini intr-un anume limbaj non-verbal ? Unii spun ca nu , altii spun ca poate ... nimeni nu poate spune da cu mana pe inima deoarece nu s-a auzit pana in acest moment despre limbajul imaginilor ...cu care sa construim asa zise "propozitii" , "fraze" ...
Unii au incercat , cativa au reusit , multi inca mai incercam ...
Deci imaginea , filmul (ca si o continuitate de cadre/ imagini ) nu este oare in acest moment un limbaj ?
Nu sunt un mare cinefil insa am in jur astfel de persoane/personaje ... care deduc din filme anumite caracteristici proprii limbajului ... privesc aceasi pelicula de cateva ori pana o inteleg , pana isi clarifica mesajul din spatele "povestii" ...
Traim intr-o lume dinamica ... epoca vitezei ... bla bla . Ce-ar fi sa dam nastere unui limbaj al imaginilor ...pana la urma cuvantul e reprezentare ... e in mintea noastra ...nu exista , de ce nu ar fi si imaginea o propozitie ...o poveste ? Si daca este atunci de ce este ea subiectiva, apartinand fiecaruia in parte sub diferite aspecte ? Cine a spus despre cuvant ca este la baza limbajului pe care trebuie sa-l folosim ?
Eu propun altceva ...
Raspunsurile va rog sa fie frumos exprimat prin imagini , cat mai lizibil si nitel inclinat spre dreapta , alb-negru daca se poate si printate pe papirus ... doar e un nou inceput ...
by Redy
Un comentariu:
Dragul meu drag. Nu stiu cum...intr-o frumoasa dimineata de noiembrie hop si eu pe blogul tau cu urmatoarele comentarii...constructive sau nu:
1. Exista un limbaj vizual/imagistic, de el s-au folosit atat omul pesterii cand desena scene de vanatoare cat si tu cand iti analizai incadratura inainte de a declansa.
2. Acest limbaj (da da...chiar asa se numeste in literatura de specialitate, in critica de arta vizuala si plastica)a fost indelung analizat, comparat, etc. de toti criticii de arta sau novicii interesati de subiect.
3. Si nu e vorba numai de un limbaj perceptibil aici - foarte multi esteticieni (cum ar fi Umberto Eco - care a scris niste chestii foarte faine despre subiect) au mers la subsolul problemei si au analizat masura in care omului, din cele mai vechi timpuri, i-au fost insuficiente cuvintele pentru a exprima tot ce simtea el ca trebuie sa isi regaseasca o corepondenta exterioara propriilor trairi - gandeste-te de altfel, ca omul din pestera a inceput sa deseneze cu mult inainte de a incepe sa vorbeasca si ca limbajele, de orice tip ar fi ele, au cauze dintre cele mai complexe...pornind de la cele sociale, la cele estetice si mergand pana la nevoia umana de a exprima...orice.
4. Si nu in cele din urma...cand bem mai Tibi si noi o cafea? sa-ti explic mai pe indelete cum sta treaba cu limbajele astea, sau sa stam de povesti...de demult.
P.S. Nu ma lasa sa scriu nitzel inclinat spre dreapta :(
Trimiteți un comentariu