"Iubesti atat cat daruiesti "
Spunea ciresul incarcat de roade
Si de albine zumzaind in jur
Unui copil, ce mesterea in graba
Un aparat de pierdere-n azur.
Cazu ciresul , razboit cu vremea ,
De lama surda-a unui drept topor .
Copilul planse si isi lua durerea
Drept calauza pentru dor si zbor .
Trecura ani si alti ciresti vorbira
Despre iubire , daruind mireasma
Si flori si fructe si, ca o aghiazma ,
Pe alti copii ciresii inflorira .
Doar un copil, din toti copiii lumii
Purta in vorba lui un dalb cires
Acela , care , cu puterea lumii
Isi pusese-n gand porunca fara gres .
Poem inchinat de Cezar Ioan lui Florin Stanescu si lui Tiberiu Dinescu , dupa o seara memorabila de cultura , filosofie , poezie , psihologie, retorica si multa bere ...
La jeg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu