Considerand ca n-am nevoie de o muza,
Crezand ca nu e mare lucru ce scriu eu
Raman totusi impresionat, si scriu mereu
Iar ea, muza, cand vede versul asta se amuza...
Oare ce scriu nu e prea evident?
Oare cred eu ca doar in versuri se scriu ganduri?
Dar hai sa fim mai seriosi si nu mai duri,
Sa zicem ca evoc mereu, un simplu incident...
E incidentul care face sa transpire
Din când în când gândirea mea obtuza.
Nu vreau sa ma lipesc ca o ventuza,
Crezând ca ma-ntelegi, ieșindu-ți tu din fire...
Si oare versul meu e mai frumos atunci,
Cand cred in inspiratie si muze?
Dar lasa tu pe critici sa m-acuze
Caci eu ma exprim libe... nu pe branci.
Si oare nu e muza mea aceea care,
Ma face-a fi mereu mai creativ?
Oare nu sunt constrâns sa fiu obiectiv
Si sa-mi concep mai bine, versul oarecare?
Eu cred în poezie, când ma gândesc la muza
Si cred ca nu scriu versuri făcute pentru mine...
Iar când gândesc la ea, eu cred ca scriu mai bine
Ea devenind un sfetnic ,care mereu s-amuza!
by Redy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu